Tu ce bijuterii porți vara asta?
Se apropie vara, mai sunt câteva zile până la 1 Iunie, ziua ce aduce sezonul verii, sezonul cel mai cald și probabil preferat de cei mai mulți dintre noi. Soarele, căldura, tot ce ne înconjoară parcă prinde și mai multă viață și ne oferă și nouă energie și veselie.
Tot acum începe și perioada concediilor și a vacanțelor pentru mulți dintre noi, și, desigur, trebuie să fim cât mai frumoase și să strălucim vara aceasta. Trebuie însă, să știm că nu tot ce este mult e și frumos, încărcându-ne prea mult, riscăm să arătăm prea împodobite. Important este să ne simțim bine și să fim libere, să ne distrăm în voie.
În vacanță se poartă pietrele semiprețioase, cristalele și biluțele de aur.

Pe plajă poți purta bijuterii subtile, cât mai simple și care să nu lase semne pe corpul tău bronzat, un colier cu fir transparent și inițială sau alt pandantiv este perfect. Poartă culorile mării și ale soarelui ca să te conectezi și mai bine cu acestea.
Important: nu purta bijuterii prea scumpe sau pe care le îndrăgești foarte mult, riscul să dispară în valurile mării este ridicat, iar apa sărată dăunează bijuteriilor și le poate deteriora, în funcție de materialul din care sunt confecționate, de aceea recomandăm să porți aur sau argint rodiat, materiale prețioase care nu se pot deteriora atât de ușor.

La ieșirea de seară se pot purta bijuteriile pe care le iubești și îți vin cel mai bine, asortate cu ținutele tale, de exemplu un inel cu cristale strălucitoare, o brățară din perle și biluțe aur/argint, un colier tip Angel, care îți va pune bronzul în valoare, brățările Tennis, etc.

Cel mai important accesoriu al verii, rămâne brățara pentru gleznă/ picior. Vara este cel mai bun sezon când putem purta aceste accesorii, ele ies foarte frumos în evidență și sunt destul de căutate și la modă.
Brățările pentru pentru picior cu tot felul de scoici, perluțe, mărgeluțe și pandantive din aur sunt în topul nostru, vesele, colorate și pline de bucurie. Cele mai apreciate sunt tocmai cele în culori vii, simple, cu șnur sau din aur/argint cu zale mici și finuțe.

Dacă mergem la munte, bijuteriile sunt mai greu de ales. Traseele montane te pot solicita iar bijuteriile pot fi puțin incomode.
Alege ceva simplu, în culorile muntelui sau ale soarelui, Agatele verzi sau maro-galben, Piatra Soarelui, sau cristalele din sticlă se potrivesc de minune cu peisajele montane, fie că le porți pe o brățară, colier sau inel. Ai grijă să nu le agăți!

Alege bijuteriile în funcție de locul unde mergi. Dacă vacanța este în afara țării, te poți documenta puțin asupra podoabelor pe care să le iei cu tine. Fiecare cultură le poartă diferit. Un exemplu bun este Ochiul Turcesc, pe care, evident îl găsești la aproape fiecare localnic din Turcia, e ideal să îl porți și tu. Grecii sunt iubitori ai aurului și cristalelor, iar tonurile de albastru nu lipsesc.

Orientează-te și asupra aspectelor legale, este posibil ca la intrarea în unele țări sau la vamă să fie obligatorie declararea cantității de bijuterii pe care o ai în acel moment asupra ta.
Important este să te simți bine în vacanța ta, bijuteriile sunt accesoriile care îți dau un plus de frumusețe și un strop de eleganță. Poartă-le așa cum îți stă bine!
Comentarii