Se întâmpla des să cauți o bijuterie pe care nu ai mai purtat-o de mult sau să găsești un lănțișor sau niște cercei încurcați? Acestea sunt semnele care te fac să te gândești că e timpul să își așezi bijuteriile într-un mod corespunzător. Astfel, accesoriile tale preferate nu se vor deteriora, se păstrează intacte și nici nu o să mai pierzi timp în căutarea sau descurcarea lor.
Atunci când îți pregătești bijuteriile pentru a le aranja cât mai ordonat, este esențial să alegi un loc ferit de umiditate, căci umezeala poate afecta bijuteriile, în funcție de materialul din care sunt, ducând la deteriorarea lor.
Dacă te-ai hotărât să le așezi, începe cu sortarea lor. Pune bijuteriile pe categorii( coliere, cercei, bărbați, inele, fiecare separat) sau în funcție de preferințe. Pe cele pe care le porți cel mai des, este indicat să le pui mai în față, să le ai mereu la îndemână.
Le poți aranja în funcție de:
- materialul din care sunt fabricate,
- stilul lor( dacă sunt elegante- pentru ocazii speciale sau basic),
- mărimea lor( de la mic la mare), astfel o să îți fie mult mai ușor să le găsești.
Metoda clasică de depozitare este reprezentată de depozitare într-o cutie de bijuterii. Alege o cutie încăpătoare, cu mai multe compartimente, simplă sau cu diferite modele, în funcție de preferințe, căci pe piață găsești o mulțime de sortimente.
Sigur că le poți ține și în cutiile sau ambalajele lor originale, dar asta înseamnă să ocupe mai mult spațiu sau să ai un sertar special doar pentru ele. În cutiile originale este indicat să păstrezi ceasurile. În acest fel, nu se zgârie și nici nu se pune praful pe ele.
Există diverse suporturi pe care să îți așezi accesoriile. De exemplu, pentru inele poți opta pentru un suport tip mână, iar pe fiecare deget să îți pui inelele. Dacă ai o minte creativă, îți poți face singur propriile cutiuțe sau suporturi în care să depozitezi ce îți dorești.
Tot după preferințele tale, poți pune bijuteriile într-o ramă, pe spatele căruia să pui material textil sau polistiren, în care să înfigi pioneze sau bolduri, pe care să agăți bijuteriile. Aici nu poți depozita bijuterii voluminoase, pentru că dacă sunt mai grele se pot desprinde de suport.
Altă variantă de depozitare este într-un sertar. Alocă un sertar doar bijuteriilor tale, îi poți pune separatoare pentru a-l compartimenta și aranja cât mai frumos.
Bijuteriile cu pietre se recomandă să fie puse separat, să nu se lovească de altele și să se deterioreze.
Înainte de a le aranja, șterge bijuteriile cu o cârpă uscată, astfel nu au urme sau praf pe ele. Este important să le acorzi și lor atenție și să le îngrijești.
Poți ține cont și de anumite aspecte, de exemplu, dacă vrei ca bijuteriile tale să fie la vedere sau puse de-o parte.
Dacă ai bijuterii de valoare, cu pietre prețioase sau în gramaj mai mare, poți lua în calcul să le depozitezi într-un seif propriu sau la un centru de depozitare. În acest fel bunurile tale o să fie în siguranță, căci valoarea poate fi una considerabilă.
Ideile de depozitare sunt multe și fiecare poate avea propria metodă. Orice ai alege, nu uita să îți îngrijești bijuteriile corespunzător pentru a le avea cât mai mult timp.
Comentarii