Străzi comerciale celebre din întreaga lume

   Când planificăm vacanța mult așteptată, luam în calcul și o sesiune de shopping, pentru a rămâne cu amintiri cât mai plăcute și pentru a lua cu noi câte un suvenir din locurile pe care le-am vizitat.

   În toată lumea există sute de străzi și bulevarde celebre, renumite tocmai pentru că acolo este punctul zero al cumpărăturilor.

   V-am prezentat deja Marele Bazar din Turcia într-un blog anterior, așa că trecem mai departe în călătoria noastră prin lume.

   Mulți dintre noi au ajuns o dată în viață la Londra( Anglia). Trebuie să știți că și acolo găsiți un bulevard cu cele mai exclusiviste magazine și buticuri. Bond Street este unul dintre cele mai aglomerate bulevarde, unde cele mai scumpe magazine își prezintă produsele, pe care nu toți turiștii își permit să le cumpere.

   Paris, Paris( Franța), capitala modei și a creațiilor haute-couture, locul de unde nu poți pleca fără o amintire și paradisul oricărui pasionat de modă și lux. Cele mai grandioase și mai importante case de modă( Dior, Lauren, Chanel, Vuitton) își dau întâlnire pe strada Avenue Montaigne din Champs-Elysees.

   În Zürich(Elveția) găsim strada Bahnhofstrasse, principala stradă din centru orașului, unde se găsesc peste 90 de magazine celebre cu bijuterii, creații de modă și alte suveniruri, pe o suprafață de 1,2 km.

   Milano( Italia) aduce în prim plan Via Montenapoleone, celebrul bulevard unde se găsesc magazine cu bijuterii foarte scumpe dar și unele accesibile tuturor. Aici își petrec timpul designerii celebri ai Italiei și nu numai.

   În Köln( Germania) există cea mai aglomerată zonă comercială- Schildergasse. Artera cuprinde magazine celebre și multe locuri de relaxare, cafenele, restaurante. Se spune că în perioadele de vârf, zona este tranzitată de peste 15.000 de persoane pe oră.

   Și Madrid( Spania) găzduiește un asemenea centru comercial, într-un cartier luxos. Calle Serrano este strada plină cu magazine exclusiviste și cafenele deosebite, unde nu toată lumea își permite o sesiune de shopping.

   Despre New York nici nu se pune problema să nu discutăm puțin. Aici luxul, opulența și cele mai scumpe branduri sunt la ele acasă. Calea Fifth Avenue este cea mai faimoasă zonă, cu sute de magazine scumpe și pretențioase, cele mai cunoscute magazine în care îți poți delecta privirea.

   Majoritatea țărilor au astfel de zone comerciale cu absolut orice îți dorești, fie că ești un simplu privitor sau îți dorești să cumperi ceva calitativ ca și amintire prețioasă. Dacă ai ocazia să ajungi într-un astfel de loc, nu ezita măcar să arunci o privire, locurile sunt minunate.

Comentarii