Ținute și bijuterii pentru ocazii speciale

   Fiind în plin sezon al evenimentelor( precum nuntă, botez, petreceri de cununie sau de orice alt fel), ne-am gândit să discutăm puțin despre ținutele pe care le purtăm și bijuteriile potrivite.

   Desigur, știm deja că cei din rolurile principale au ținute adecvate, de exemplu mirii care au hainele pe care le cunoaștem cu toții( rochia de mireasa, costumul mirelui). Așa cum rochiile sunt în milioane de modele și stiluri, si bijuteriile pot fi dintr-o categorie foarte variată. Cele mai elegante sunt seturile formate din cercei, brățară și lănțișor. Fiind același model arată foarte bine împreuna și accesorizează în armonie întregul outfit.

   Bijuteriile din argint și aur alb sau galben, cu pietre prețioase și semiprețioase sunt cele mai căutate în astfel de situații. Inelul tău de logodnă nu ar trebui să lipsească în această zi deosebită.

Bijuterii sefinni

   În funcție de țară, cultură sau regiune, poți purta sau nu diferite piese sau culori. Există superstiții care spun că miresele nu pot purta în ziua cea mare perle( pentru că aduc ghinion și lacrimi). Alte vorbe spun că trebuie să porți neaparat ceva vechi, ceva nou și ceva albastru( pentru noroc).

   La bărbații este ceva mai simplu. Pe lângă bijuteriile care nu sunt neaparat la vedere( lănțișor, brățară), mirii pot purta butoni de diferite forme, dimensiuni sau culori. Ceasul arată foarte bine pe mână, la manșeta cămășii.

   După slujba religioasă, amândoi o să poarte verighetele, pe care le-au ales împreună.

   Dacă mergi ca invitat la o nuntă, trebuie să iei în calcul că nu este potrivit să mergi îmbrăcat în alb, asta dacă nu impune dresscode-ul sau țara în care sunteți, pt că sunt țări în care toată lumea se îmbracă în această culoare la o petrecere. La noi în România dacă o doamnă se îmbracă în alb la o nuntă, o sa fie criticată pentru că doar mireasa are rochie albă.

   Este important să ținem cont și de amploarea și locul evenimentului. Dacă restaurantul sau locul unde se desfășoară este foarte grandios și elegant, ținuta trebuie să fie la fel. Rochiile lungi, de seara, cu decorațiuni sau crăpătură arată nemaipomenit, accesorizate cu bijuterii potrivite. Dacă rochia este foarte pompoasă, putem alege bijuterii simple. Dacă rochia este simplă, putem alege bijuterii supradimensionate, colorate sau cu diverse pietre/ cristale. Sigur că nu trebuie să ajungem în cealaltă extremă și să fim mult prea încărcate. În cazul bărbaților, costumul este cel mai potrivit. Dacă nu ești adeptul costumului întreg cu sacou, poți purta cămașa cu vestă și pantaloni. Nu puteți merge în pantaloni scurți sau în tricou( decât dacă este o petrecere în grădină 😁).

   Pentru un eveniment care se desfășoară pe plajă putem purta ținute cât mai lejere, rochițe din tull sau voal, în culori cât mai deschise, bijuterii finuțe, și chiar brățări pentru picior. Dacă se impune un dresscode, este important să îl respectați ca să nu atrageți toate privirile într-un mod negativ, evident.

Aici, domnii pot purta chiar și pantaloni scurți dar oarecum puțin eleganți, din in sau alt material răcoros.

   La o petrecere simplă, doar în familie, alege să porți ținute mai simple care îți definesc stilul. Hainele casual, cămășile și pantalonii eleganți sau rochițele simpliste în culori neutre sunt potrivite. Bijuteriile tale preferate, pe care le porți de obicei, îți completează ținuta. Îți poți pune chiar și un ceas.

Ceas argint

   Alege să strălucești la orice eveniment, într-o măsură potrivită și cu bun simț.

Comentarii