Regulament General – Sărbătorește-ți Numele cu Sefinni
Prezentul regulament stabilește termenii și condițiile generale aplicabile tuturor campaniilor organizate de Sefinni Exclusive SRL, în care se acordă vouchere persoanelor care poartă anumite prenume asociate sărbătorilor religioase sau onomasticilor. Regulamentul este universal și se aplică oricărei campanii viitoare, indiferent de numele sărbătorit sau de perioada în care aceasta se desfășoară.
Campaniile de acordare a voucherelor se aplică exclusiv pentru anumite nume de sfinți mari, selectate și anunțate în mod oficial de către Sefinni. Campania este valabilă doar dacă a fost publicată pe pagina oficială de Facebook Sefinni.ro; în lipsa unei astfel de anunțări publice, nu se acordă vouchere de niciun tip. Participanții sunt rugați să verifice postarea oficială înainte de a se prezenta în magazin, întrucât nu toate numele de sfinți sunt eligibile, iar datele de desfășurare sunt stabilite și comunicate de Sefinni pentru fiecare campanie în parte.
1. Organizator
Campaniile sunt organizate de Sefinni Exclusive SRL, CUI RO36784960, J2016001125103, cu:
- Sediu social: loc.Mărăcineni, jud.Buzău, E85, nr.132-136
- Punct de lucru: Mărăcineni, E85, nr. 132
2. Locația de desfășurare
Toate campaniile se desfășoară exclusiv în magazinul fizic Sefinni din Mărăcineni, E85, nr. 132, în programul de lucru afișat în magazin și pe paginile oficiale de social media.
3. Eligibilitate
- Participarea este permisă persoanelor care poartă exact numele sărbătorit aferent campaniei (fără derivate, diminutive sau nume asemănătoare).
- Participarea la campanie se face exclusiv prin prezentarea fizică a persoanei care poartă numele eligibil. Nu este permis ca o altă persoană să se prezinte în locul acesteia și nu se acceptă ridicarea voucherului pe baza actelor altcuiva. Prezența titularului numelui este obligatorie, împreună cu actul de identitate în original.
- Dacă o campanie ulterioară va accepta derivate, acestea vor fi comunicate separat, public, în postarea oficială a campaniei.
- Actele se prezintă doar în original (nu copii, nu fotografii).
- Copiii trebuie să fie prezenți fizic și însoțiți de părinți, prezentând certificatul de naștere în original.
- Fiecare persoană poate beneficia de un singur voucher într-o campanie.
4. Zile nelucrătoare
Dacă sărbătoarea onomastică aferentă unei campanii cade într-o zi nelucrătoare, persoanele care poartă numele exact pot beneficia de voucher în:
- ziua lucrătoare anterioară, sau
- prima zi lucrătoare următoare,
în intervalul programului de lucru afișat, conform comunicării oficiale a campaniei.
5. Voucherul și utilizarea lui
- Voucherul are valoare fixă, stabilită și comunicată public pentru fiecare campanie.
- Suma acordată prin voucher trebuie utilizată pe loc, în ziua prezentării participantului în magazin, în cadrul programului de lucru. Fac excepție doar acele campanii în care Sefinni emite carduri fizice tipărite, caz în care acele carduri vor avea propria perioadă de valabilitate, menționată explicit în comunicarea oficială a campaniei.
- Voucherul poate fi folosit pentru orice produs din magazin.
- Se poate cumula cu promoțiile existente.
- Poate fi folosit și pentru avans sau comenzi personalizate.
- Voucherul nu se preschimbă în bani, indiferent de situație.
- După utilizare, voucherul este reținut de Sefinni și nu se returnează.
6. Limitări și prevenirea abuzurilor
- Organizatorul poate solicita verificări suplimentare dacă există suspiciuni de abuz sau neconcordanțe.
- Organizatorul poate refuza acordarea voucherului dacă actele prezentate nu sunt conforme.
- În situații de aglomerație, Organizatorul își rezervă dreptul de a gestiona accesul în magazin în mod controlat.
7. Date personale (GDPR)
Organizatorul poate prelucra date cu caracter personal exclusiv în scopul validării eligibilității participanților, în conformitate cu Regulamentul (UE) 679/2016. Datele nu sunt păstrate mai mult decât este necesar și nu sunt transmise către terți, cu excepția instituțiilor publice autorizate de lege.
8. Modificarea sau întreruperea campaniilor
Organizatorul își rezervă dreptul de a modifica, suspenda sau opri orice campanie în caz de erori, abuzuri, situații neprevăzute sau forță majoră. Orice modificare va fi anunțată public, pe canalele oficiale ale Sefinni.
Orice prevederi suplimentare specifice fiecărei campanii (inclusiv clarificări privind numele sărbătorit, condițiile de eligibilitate sau alte detalii organizatorice) vor fi anunțate public pe pagina oficială de Facebook Sefinni.ro și vor constitui completări ale prezentului regulament general.